joi, 16 mai 2013

Iata cum se obtine latexul pentru manusile de portar

Latexul este un lichid laptos si lipicios secretat de anumite plante prin care acestea se apara de insecte sau alte erbivore datorica toxicitatii sale. Acesta este produs de peste 20.000 de specii din peste 40 de familii dar in principal de "Hevea brasiliensis" sau arborele de cauciuc, apartinand familiei Euphorbiaceae. Este extras prin incizii facute in scoarta copacilor si colectat in vase.




Arealul de răspândire al arborelui a fost regiunea tropicală a bazinului Amazon, fiind numit "ca-hu-chu" (copacul plângător) din care după descrierea din secolul XV al portughezilor, băștinașii recoltau latexul pentru îmbrăcăminte impermeabilă. Folosirea latexului s-a răspândit mai ales după descoperirea în 1839 de către Charles Goodyear a vulcanizării. Brazilia a deținut decenii întregi monopolul producerii latexului, ulterior prin anii 1900 au apărut plantatii de arbore de cauciuc și în Africa, Asia și Oceania. In prezent pe glob arborele de cauciuc este cultivat în așa numitul „Brâul Cauciucului” care se întinde în emisfera sudică și nordică de-a lungul paralelei de 30°. Țările mai importate producătoare de cauciuc natural sunt: Tailanda, Indonezia și Malaysia. Cauciucul natural nu mai este cultivat pe scara larga in America de Sud, continentul sau originar, din cauza unei mane care distruge frunzele copacilor.
In anii '80, pe masura ce manusile de portari au inceput sa fie din ce in ce mai cerute, producătorii au început să pună mai multa
cercetare in design-urile lor, în special în ceea ce privește aderența. Latexul a devenit în curând standard. Tehnologia in materie de manusi a avansat in mod dramatic in anii '80. Tratamentele asupra spumei de latex au permis crearea unor manusi mai lipicioase si mai rezistente.
Principalele componente ale spumei de latex sunt bază de latex, un agent de spumare, un agent de gelificare, și un agent de întărire. Un număr de aditivi suplimentari pot fi de asemenea adăugati în funcție de utilizarea dorită a spumei.
Materialul s-a dovedit a fi cel mai eficient mod de a permite portarilor să prinda mingea în condiții de joc umede și uscate, precum și furnizarea de amortizare care ajuta la prindere. O varietate de tratamente sunt aplicate spumei de latex pentru a produce diferite tipuri de spumă cu proprietăți diferite. Unele, de exemplu, sunt concepute pentru a oferi un nivel ridicat de aderență, în timp ce altele sunt concepute pentru a oferi durabilitate maximă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu